marți, 8 iulie 2008

Pe un astru târziu stă omul îngheţat


Deschidea-n zile lunile apuse-n aşteptare.

Deconectare.

Răbdarea-n primă fază părea boală, durere uitată?

Ascundeam în zare privirea. Într-un astru târziu adulmecam viaţa legată-n bucăţi.

Alunecare.

Starea banală-i un moment al incertitudinii. Stăteam în patru priviri. Cu-n ochi chemam ziua venirii.

Meditare-n stări.

Soluţia-i un sens pierdut când obiceiul vine funebru. Nu aveam siguranţa-n buzunarul drept. Panica banală aştepta eliberarea formelor, o mişcare visată-n unghiuri (complotam o zi neuitată). Pauza bătea-n retragere când priveam astrul târziu. Zilele întortocheau momentele unice iar mila necuprinsului timp căuta pasul greşit. Viaţă uitată-n ani?

Suspans.

Trec peste forme definite. Astrul închidea vraja uitării. Cristalul vieţii-n gând trasează formele de mâine.

Pasul adopta răceala omului îngheţat; încerca-n zadar eliberarea. Din timp extrăgea sensul cu o banală călăuză. Trasa limita naţiunii cu-n ochi uitat. Panica chema sprijinul înconjurat, durerea-i în aşteptare?

Mintea-i limpede când erupe-n bucăţi atinse, spunea omul congelat. Răceala-i rezultatul ochiului pierdut.

Strigare-n fenomene tardive


Vine la mine într-o zi un Consilier de Securitate-n Imaginarul Propriu. Se aşeză la o masă plată cu patru pahare cu apă răsuflată. În multe visuri avea nuanţa pierdută a patriei uitată-n idei revoluţionare.

Cunosc stare asta de apăsare,dar într-un final nepăsarea se instalează ca o bere uitată.

Aşteptă viziunea cosmică.
Valul din noi o ultimă speranţă.

Să nu uităm că dama pică-n braţe când ajungi la treapta inferioară. Furăm picioarele la pachet cu coastele, răspundeam în ritm alert convins că viaţa-i scurtă.

I Aberez.

La un ceas de seara alături de un nebun ţes o altă viaţă. Se adăugă-n discuţie ca reţeta naţiei. Nu sorta alergatul când privea eternul vis. Aştepta ziua X, noaptea Y şi-n final vroia ecuaţie-n Z cu Eva.

II Starea meteorică

Dacă stau în zgomot voi fi izgonit. Aşa credeam şi visam momemtul plecării. Când uşa casei va sta-n aşteptare strada meteorică-n gând va mesteca visul pierdut în BeBe. Cod pentru noi. Astrul uitat în soare răspunde cu-n banal mesaj.

Priveam nouă zări.

Cu-n ochi alergam la Eva să-i văd sufletul bogat uitat de naţia ratată. Chemarea-i un braţ, colacul de salvare pentru patria decăzută.

III Fenomenul neputinţei

Gustam uitarea din silă, vroiam să nu pierd gustul amărui al prostiei umane. Din viziune vestică îmi retrăgeam paşii, nordul îmi dezlega gândul propulsat în zări târzii. Şi când strigam ca leii în cuşcă, noi eram atunci copii pierduţi....,mirosuri de iarnă îmbălsămate-n vară aduceau roua uitării lângă nebun. Azi suntem uniţi!!

IV Ultimul val anal

Chem lângă ultimul val un anal în multe viziuni. Decapitat pentru vise măreţe, urât de naţie că nu vede-n priviri semeţe. E-n dimensiuni cu-n aparent vorbitor, tasta poporul pe gură fraze fără sens.Cu priviri reci acoperea copilăria uitată .

V Soluţia reţei

Cu o daltă-n destin să cioplim un astru visat. Să trăim în stihuri utopice cu veri răcoroase şi ierni bogate. Asta vrea naţia uitată pe o stea cu nume de om , Pământ.

Tiranul, o stea la orizont

I

Chemarea-i un pas înainte dacă deschide o speranţă. Vedeam în chimia norilor o stea la orizont. Venea-n ritmuri lăuntrice cu-n ultim val sub braţ. Era sub efuonia primului venit. Cuprins de panică aştept.

II

Meditez.

Mânia-i instrument de vorbire când o lungă conversaţie leagă amintiri lăsate-n aşteptare. Straturile nepriceperii cheamă uitarea când nivelul superior al raţiunii se-mpacă cu inferiorul.

III

Am spulberat o ultimă şansă.

Subtilă-i mila-n mâinile tiranului. Trece pe lângă idealuri când pierde controlul. Ocrotit de neputinţă aşteaptă speranţe spânzurate. Nu vorbesc de frânghie când naţia-i coborâtă-n aşteptare. Fenomenul mistic se vede-n nerozie, credem în gânduri purtate.

IV

Ies din lumea tiranului ca neputinţa-n zi de sărbătoare.

Zi cu doi de zi

Sufocarea-i un fenomen mecanic.Vorbeam în gol cu-n aparent scop. Dacă pajiştea-i verde unde-i murmurul patriei ? Gândul strânge cu gândul mizeria din universul salubru (patria păstrează urmele).
Dacă priveşti golul cu siguranţă captezi informaţie. E-n teorie adevăr(procentual vorbind)? Azi am privit în gol.
Seara târziu teoria avea nuanţe de Pisa.
Pe geam necunoscutul intră-n casă, oare încearcă terapia?
Un lucru-i cert, naţiunea-i conştientă că-n gol viaţa are sens (femei decăzute,tutun, alcool, aer viciat). Sensul viciului nu-l zăreşti în gol. Formele lui lasă-n urmă cancer şi nuanţe balcanice (un tatuaj suprem în buzunarul stâng).

Acum un an mi-am fixat, buzunarul drept pentru libertate iar stângul e destinat aşteptării.

Vine necunoscutul la mine acum mulţi ani şi-mi spune:

— Dacă-ţi spun că azi, mâine vine o zi cu doi de zi !!! tu ce faci ?

— Arăt patriei că verdele-i culoarea României. Medita pe furiş . O vreme am privit şi eu în gol, vorbeam cu-n aparent gol şi într-un final am simţit chemarea. De ce mă exprim sintetic? răspunsul vine din lumea absurdului. Într-o lume viciată nonsensul şi haosul e soluţia. Chemam necunoscutul când mintea-mi era-nchisă. Şi-i spuneam rar cu vocea ridicată că viciul din noi urlă. Dacă găsesc soluţia un milion (de viciaţi) mă dezaprobă. Se uita la mine cu o faţă banală.

Ajung la concluzia că reţeta-i în buzunarul stâng. Dreptul caută stângul (suflete pereche). Ascult de necunoscut când lumea-i scârbită de mine. Vor să alunge tristeţea. O primesc ca pe un dar. Nu scot o vorbă (orice mişcare-i văzută ca o jignire).

Într-o zi cu soare mov am plecat. Lumea viciului era cu mâna stângă-n buzunarul drept.

Străinul din mine

Privirea se-ndrepta spre străinul din mine. Unul plânge altul râde ...ce să mai înţelegi ?
- Cine râde? cine plânge? străinul zâmbeşte temător.
- Suntem cobai la propriul experiment. Şi acuma-mi amintesc conversaţia purtată cu-n tovarăş visător. Spuneam printre multe zâmbete că azi, mâine pun' ăştia capacul si plecăm. Acuma mă-ntreb cine vor fi aceştia? Un lucru-i cert, păşim timizi în lume şi plecăm în fruntea cortegiului.
- Eu mă simt bine-n aschi de oţel şi-n muchi de sticlă.
Intervenţia străinului mă irita şi-ncercam să-i explic că văd totul pufos.
Am observat că-i rupt de realitate, de goana asta nebună. Nu cunoştea finalul, un capac şi o sfântă cuvântare.
- Dacă-ncepem o altă viaţă la fel de neagră va fi ?
- Cercul se-nchide străine,dar compasul vieţii mai trasează pentru noi o nouă şansă. Şi-n final privim coroana cu garoafe.
Ipostaza nouă, închis în propriile gânduri, mă deranja. Când văd nihilsmul din mine îl sufoc cu propria neputinţă.
Îmi spunea filosoafa de servici prin martie de ce sunt sceptic? Răspund târziu în acelaş spirit filosofic, aş putea fi optimist când cei din jur acoperă valul din mine?
- De ce lumea te desconsideră? Vrea cu toată tăria să fi chemat la treapta inferioară? Lucrurile sunt de prisos când te simţi neputincios ? Când văd neputinţa din mine la ce să mai sper ?
Apropierea lui aducea dezgust.
- Acum un an impulsionam o tovarăşă prăbuşită-n propria boală să spere. Aveam la mâna dreaptă ideea de luptă. În momentul de faţă nici reziduri de speranţă nu mai am. Vineri am participat la un ultim drum.
Ca un luptător se-nfăţisa între patru scânduri.
-Când neputinţa te acaparează acţionează-n mod diabolic, te sugrumă? Ce poţi face? unde pleci?
Încercam să evit un răspuns formal. Vedem existenţa din poziţii şi niveluri diferite. Nebunia asta-i ca negrul de sub unghie. Spunem că nu ne aparţine. Nebunul din tine afirmă, pleacă, pleacă din faţa mea. De frica conştientizări arunci neputinţa peste gard.
- Viaţa-i văzută într-un mod simplist? trebuie să tremur la bătaia vântului ? să fug de speranţa pierdută?
- La-ntrebările tale străine există un instrument prin care-ncerci să creezi. Când simţi prăpastia de sub tine totul se pierde.
Viaţa nu poate sta-n Sahara din noi, se refugiază într-o lume cu speranţe mai bune.
- Când eşti ochit din din mii de poziţii ce şansă ar mai avea o lume deşartă?
- Dacă din faşă s-a pornit cu-n compromis mergem în pas de defilare la braţ cu el. Toată viaţa noastră-i un compromis. Existenţa fără noi nu ar da naştere decât la monştri decăzuţi. În viaţă totul e codificat-legi nescrise zidite-n noi.
- Gândurile zidite secătuiesc trupul?
- Vorbeşti străine de blestemul naşterii-necunoscutul compromis. Ce şanse mai poţi oferii unui viitor iniţiat când eşti condus de mulţimea gândurilor? Suntem legaţi la ochi, suntem neputincioşi. Susţinem pe baricade libertatea noastră. Îmi aminteşti străine de povestea ceaiului. Cică odată lumea de la curtea craiului era sătulă de ceai amar. Marele crai pentru a mulţumii curtenii adăugă-n butoi zahăr cu pipeta. Morala-i simplă. Zahărul a fost pus în ceai, mulţimea nu poate contesta decizia.

sâmbătă, 3 mai 2008

Alexandra Nechita un talent căzut în plafonare.


Povestea micuţei Picasso poate începe cu: a fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.A ajuns celebră la o vârstă nepotrivită. La 8 ani lansa primul vernisaj la Los Angeles, doi ani mai târziu era considerată un copil minune. Necunonscând capcanele showbiz-ului american a căzut în industria divertismentului. Se punea mare preţ pe calităţile ei şi nici într-un caz pe pânzele ei.
Epoca de aur a Alexandrei Nechita a apus din cauza neglijenţei. Nu şi-a perfecţionat stilul, nu a căutat noi forme de exprimare.
În artă divertismentul, comercialul şi nu-n ultimul rând pânza nu se-mpacă. Scopul unui tablou e să fie admirat şi nu vândut. Când ajungi să faci tablouri pentru vânzare atunci îţi compromiţi opera ,dar şi cariera. Arta făcută pentru vânzare o văd ca pe un soi de prostituţie. Un artist nu trebuie să trăiască din vânzarea tablourilor. În fiecare lucare îţi expui nota personală. Când ajungi să-ţi vinzi pânza nu te mai gândeşti la rezultatul final ci mai degrabă la partea finaciară.
Aş vrea să văd o renaştere a tinerei artiste(cuvântul artist e mult spus). America în acest sens nu poate fi un teren propice pentru dezvoltarea-n artă(divertismentul sapă adânc şi necruţător la propria rădăcină). Franţa era mai aproape de ea în această privinţă.

vineri, 2 mai 2008

Ziua Tineretului sărbătorită-n tăcere

După un întâi mai zgomotos şi cu arome electorale naţiunea a revenit la viaţa cotidiană.
Politica cu mici, pâine şi bere constituie-n momentul de faţă o palidă consolare pentru mulţi tineri.
În acest sector există o întreagă tradiţie. Sunt momente cheie când aleşii ies în faţă cu binecunoscutele propuneri(2 mai Ziua Tineretului), practic după 18 ani de tranziţie nu există nici un plan concret prin care se poate ieşi din criză. Tinerii alături de pensionari rămân, în continuare, cea mai defavorizată clasă socială.

Trei probleme sunt ridicate de tineri în momentul de faţă:
  1. problema educaţiei în şcoli, licee, universităţi.
  2. lipsa unei locuinţe(lipsa unui plan concret în acest sens).
  3. şi nu-n ultimul rând INTEGRAREA tinerilor pe piaţa forţei de muncă.
Lista rămâne deschisă....

Un lucru e cert: Tineretul rămâne-n continuare o categorie renegată de actuali politicieni.

luni, 11 februarie 2008

Verde 003 continuă şi-n 2008

Timp de două zile (9-10 februarie) voluntarii de la Tăşuleasa Social s-au întâlnit în campusul de la Piatra Fântânele. Întâlnirea a debutat cu un discurs ţinut de Nic Şerban. Voluntarii şi invitaţii prezenţi au aflat de întâlnirile din clubul Europa, de începuturile lui Ada Milea şi evident au fost aduşi în discuţie primii paşi făcuţi la Tăşuleasa. După Nic Şerban cuvântul a fost luat de principalul sponsor al proiectului VERDE 003, Laura Sgârcitu ,reprezentanta Coca-Cola HBC România la acest eveniment. Cătălin Ştefănescu, realizatorul şi gazda programului Garantat 100%, a încheiat seara cu documentarul Făcătorul de Minuni.
Cei prezenţi au avut prilejul de a afla stadiul în care află proiectul VERDE 003 lansat în august 2007. Î
n perioada 11 Februarie - 20 Martie 2008, caravana „VERDE 003” va trece prin Vatra Dornei, Bicaz, Piatra Neamţ, Buhuşi, Bacău, Adjud, Mărăşeşti şi Galaţi pentru a recruta peste 500 de voluntari elevi. Scopul acestei iniţiative e ecologizarea râurilor Dorna, Bistriţa şi Siret. Persoanele interesate de acest proiect au la dispoziţie un site, www.verde003.ro, de unde pot afla numeroase informaţii.
Tăşuleasa Social continuă şi-n acest an şirul lung al proiectelor, dovedind încă odată că e interesată de mediul înconjurător şi doreşte o lume mai curată.

duminică, 18 noiembrie 2007

La noi în Ţara Drojdiei, Sindromul Balcanic e de secole inculcat

Sindromul Balcanic îl simţim ca pe o haină ruptă, purtată-n viaţa noastră încărcată din plin de banal.
Fila de istorie se deschide la-nceputul lui 1.700 ,când fanarioţii şi-au adus în Ţările Române propriul sistem de recompensare. A rezistat, sa sedimentat şi evident a prins rădăcini până-n zilele noastre.
Sechelele unui regim bazat pe furt şi evident disconfort se afişează şi astăzi fără prea mari reţineri. Chiar dacă au trecut de la instalare 300 de ani şi două secole de la înlăturare.
În timp mizeria din Fanar a fost întreţinută din motive pur financiare, cu certitudine Vespasian ar concluziona:Pecunia non olet.
Motive există.Scuza-o trăsătură prin care indentifici un balcanic,sutem: conservatori şi nu-n ultimul rând umili servitori când vine vorba de atingerea unor idealuri materiale. Lista rămâne deschisă cu alte mercantilisme subtile.
Sindromul Balcanic rămâne incultat în spatiul carpato-danubiano-pontic atâta timp cât ţine de cald. De ce să-l extirpăm? e doar un flagel.
Putem spera doar la o remaniere, evident, nu astăzi ci mâine din prea mult spirit balcanic.

joi, 27 septembrie 2007

Obaba-o poveste bască


Pelicula regizorului basc Montxo Armendariz a reprezentat Spania la Oscarul din 2006. La secţiunea film străin primul loc a fost ocupat la vremea aceea de Don't Tell din Italia. Nu vă lasaţi deziluzionaţi de acest amănunt, juriul nu face-ntotdeauna cele mai bune alegeri.
Bestseller-ul international Obabakoak creionat de scriitorul basc Bernardo Atxaga a reprezentant geneza acestui film.
Localitatea Obaba din nordul Spaniei e prezentată ca un personaj captiv în propriul trecut.
Lurdes ,o tânără regizoare,porneşte într-o călătorie investigativă descoperind treptat poveşti captivante din istoria acestei mici comunităţi.Tânăra profesoară atrasă de magia numerelor, Esteban şi dragostea prin scrisori crem sunt doar câteva flashbackuri care conturează simbioza dintre trecut şi prezent.
Regizorul Montxo Armendariz vede creaţia ca o "permanentă căutare a necunoscutului", nu ne rămâne decât să vizionăm filmul şi apoi să tragem fiecare concluzii.

marți, 25 septembrie 2007

Naţiunea cu multe generaţii

România devine încetul cu încetul o mare groapă de gunoi, scot din ecuaţie munţii de gunoaie care concurează cu falnicii Carpaţi. Deşeuri , reziduri să le spunem cum vrem,dar un lucru-i cert: suntem manipulaţi, batjocoriţi de persoane cu funcţii înalte.
Am fost şi vom fi în continuare martori la schimbările din jurul nostru,marcante personalităţi apar şi dispar ca avioanele aşa zis extraterestre. Duduia Sulfina de la Mediu , cunoscută-n rândul ţăranilor ca Ministrul Ploilor, a promis multe cât timp a ocupat o funcţie importantă,dar într-un final a rămas cu zisu. Trăienel Remeş aka Ministrul Secetei luptă-n continuare cu sistemul ticăloşit, e pus în fruntea Ministerului Agriculturii oare de decor?Să nu uităm că
într-o declaraţie dată-n plină secetă a promis fermierilor că recoltele asigurate vor fi primii bani de la bugetul de stat. Bietul ţăran va rămâne din păcate doar cu apa primită-n mandatul lui Sulfina.
Băsescu şi Tăriceanu, oameni cu priză la public, au promis în 2004 ample reforme. Praful produs în urma desecretizării dosarelor încă aşteaptă să fie şters de procurorii anti-corupţie, la câte dosare au soluţionat cei din DNA nu ar fi rău să facă o vizită pe la parchet.Becali şi Copos mai vin în trecere, tot aşa să şteargă praful depus pe dosare.
Ce să mai înţeleagă şi cetăţeanul abia aderat la UE? La un ceas de aderare persoanele cu putere de decizie fac gargară cu pioneze, motivul e unul bine ştiut:luna merge, leafa vine.

sâmbătă, 8 septembrie 2007

România aderă la un sistem de valori

De la Bruxelles justiţia din ţara noastră primeşte critici tot mai virulente. Oficialii Comisiei Europene sunt dispuşi să aplice clauza de salvgardare pe Justiţie dacă raportul din iulie 2008 va primii un vot de neîncredere.
Cazurile de corupţie întâlnite la nivel înalt sunt la ordinea zilei. Aştepţi din postura telespectatorului zilnic persoane noi la DNA; o să ne întrebăm oare vreodată: de ce azi nu vine nimeni în vizită pe la Parchet?
Corupţia devine astfel un flagel greu de controlat în România. Săptămânal apar noi capete de acuzare în multe cazuri de evaziune fiscală,deturnări de fonduri şi lista evident rămâne deschisă. Am spune noi că sunt atentate la democraţie, dar să nu uităm că trăim într-o ţară aderată la un sistem de valori. Din păcate politicienii nu scapă atât de uşor de vechile metehne, cazul Remeş-Mureşan spune totul.
La cererea expresă a Comisiei Europene s-a constituit Agenţia Naţională de Integritate. O decizie salutată îndelung de vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini. Asociaţia funcţioneză din luna mai doar pe hârtie aşteptând preşedintele care nu mai vine. Câştigătorii celor două etape de examen ar urma să depună jurământul pentru ocuparea funcţiilor la 11 noiembrie.
Reformele venite de la Bruxelles cu siguranţă nu vor schimba imaginea României ,iar clauza de salvargadare să sperăm că va putea mişca persoanele cu putere de decizie. Una peste alta un lucru e sigur:corupţia a devenit un sport naţional practicat mai ales de persoanele cu influenţă.


luni, 3 septembrie 2007

Iniţiere-n Munţii Bârgăului semnată Tăşuleasa Social

Tăşuleasa Social a început acţiunile ecologice în zona Dorna Mică. Primele împăduriri din 2005 au adus 4000 de puieţi pe harta plantărilor din România. Un suport important a venit de fiecare dată din partea voluntarilor germani şi români. Anul acesta Asociaţia “Salvaţi Delta şi Dunărea” împreună cu Coca-Cola HBC România aduc o contribuţie decisivă la împăduririle din 2-6 octombrie.
Tinerii germani şi români au încercat să tragă de fiecare dată un semnal de alarmă: împăduririle sunt o acţiune necesară în care actori trebuie să fim noi.
Pentru a planta copăceii „cu partea verde-n sus”trebuie să te iniţiezi, sau mai bine spus să treci prin foc pentru a cunoaşte focul. Duminică (26 august a.c.) am pornit spre Ţara Tăşuleasa alături de oameni sosiţi din Botoşani şi Bucureşti . Defapt eu nu ştiam că printre volutarii de la Bistriţa sau infiltrat şi persoane din alte judeţe, totul s-a aflat când am ajuns la Piatra Fântânele. Era un semn bun , VERDE 003 trecuse graniţele judeţului.
Prima zi este dedicată oriunde acomodării. „Ţara Tăşuleasa” oferă celui prezent un peisaj unic care din păcate începe să se schimbe, din rău în mai rău. Factorul perturbator fiind în acest caz drujbistul care defrişează iraţional chiar şi-n zilele de sărbătoare. Defapt noi ne aflam aici pentru a conştientiza pericolul la care ne expunem. Oamenii locului recunosc cu teamă că nu mai există pădurile umbroase în care îţi era frică să înaintezi. Au rămas în schimb doar urme adânci , ici şi colo pâlcuri de arbori care făceau parte odată dintr-o pădure deasă.
A doua zi am avut ocazia să vedem copăceii plantaţi în 2006 în zona Gura Tisei din Munţii Bârgăului. În cuvinte nu se pot descrie imaginile văzute acolo. Arbori pur şi simplu decapitaţi de tăietori, doborâturi care păstrează şi astăzi urmele unui dezastru iremediabil. Preşedintele organizaţiei, Alin Ulhmann Uşeriu, a povestit problemele care le-a întâmpinat la plantările din 2006. Una dintre acestea ar fi puieţii , ocolul silvic însărcinat cu această problemă i-a cerut bani pentru cei 7.000 de copăcei. Evident acest lucru nu l-a împiedicat să-şi ducă misiunea mai departe. Arborii plantaţi de voluntari au prins rădăcini. Aproximativ 90% aşteaptă să crească mari. În paralel au existat oameni plătiţi pentru acţiunile silvice. Suma plătită de acea firmă a fost una extrem de mică, prin urmare puţini puieţi vor prinde majoratul.
Ziua de marţi (28 august a.c) a fost una specială prin dezastrul ecologic de la Dornişoara. Imagini senzaţionale au fost relatate pe larg la buletinele de ştiri în mai 2007 când furtuna a culcat la pământ sute de hectare de pădure. Cel mai bine se vede la faţa locului nenorocirea care s-a abătut .
Doborâturile zac încă acolo , fiind atacate de gândacul de lemn în acest moment. Gândacii se răspândesc în copacii vii distrugându-le circulaţia apei şi într-un final ucigându-i. Din păcate în această situaţie se află şi cei zece mii de puieţi plantaţi la sfârşitul lunii mai. Tăietorii de lemne exploatează iraţional în continuare puţinul fond forestier existent în zonă, neînţelegând mesajul transmis prin furtuna din primăvara.
Satul Dornişoara te întâmpină cu un miros puternic de răşină, la fiecare casă vezi zeci de metri cubi de lemn. În trecut satul a fost o carieră de piatră,acuma principala activitate rămâne tăierile necontrolate de masă lemnoasă.
Pe drumul care duce spre Parcul Naţional Călimani zac şi acuma stive de lemn care aşteaptă camionul să le transporte mai departe. Imaginile văzute cu siguranţă te pun pe gânduri sau mai bine zis pe plantat copăcei. Zona parcului a fost declarată arie protejată acum câţiva ani. Flora şi fauna existentă-n Parcul Naţional Călimani demonstrează că valorile oferite de natură pot fi păstrate intacte. Jnepenişul de pe tot cuprinsul rezervaţiei e rar în România şi aproape unic în întreaga Europă. Dacă ajungi pe Vârful Pietrosu vezi singura carieră de sulf din ţară, Negoiul Românesc nu mai există, din considerente pur financiare cu siguranţă.
Ultima zi de iniţiere a demonstrat încă odată că se poate păstra ecosistemul de pădure în limitele normale. Ocolul Silvic de la Lunca Ilvei este cel mai bun exemplu. Aici se conservă în contiuare pădurile de conifere încercând o exploatare pe cale raţională. Rumeguşul rezultat din prelucrarea lemnului e folosit mai departe la încălzirea şcolii, primăriei şi a dispensarului. De pe urma pădurilor au putut forma o localitate prosperă, aducând la standardele europene primăria şi căminul cultural.
Preşedintele României îşi va face simţită prezenţa-n octombrie la împăduririle de toamnă. Cu tot tacâmul va fi prezent în “Ţara Tăşuleasa”, de la ziarişti până la SPP-işti toţi vor fi dispuşi să planteze puieţi pentru o cauză dreaptă: STOPAREA ÎNCĂLZIRII GLOBALE. Nu ştiu dacă va venii Traian Băsăscu în scop electoral, totuşi e un lucru mare că mesajul transmis prin VERDE 003 a ajuns până la preşedinţie. Sunt sigur
că-i mai importantă mediatizarea evenimentului la centru decât vizita lui în teritoriu.
Cele trei zile petrecute în inima Munţilor Bârgăului a format un grup gata să planteze cei 9.999 de puieţi. Un pin l-a plantat Marcel Iureş în deschiderea proiectului VERDE 003, restul rămân în mâna voluntarilor germani şi români.

sâmbătă, 1 septembrie 2007

Sistemul Caritas scos de la naftalină

Loteria Română din punctul meu de vedere este o mănărie curată. Există-n interior din păcate o adevărată caracatiţă, din care fiecare preia procente din pradă. Suma pusă-n joc trebuie să fie colosală. Cei din interiorul sistemului sunt persoane bine intenţionate (Dan Voiculescu de pildă).
Baza stă-n pion, cel care află numerele înainte de ora 14 duminică. Câştigătorul trebuie să facă parte din pătura de jos a societăţii, să fie muncitor, familist cu datorii şi nu-n ultimul rând dintr-o zonă cheie (Călăraşi,Suceava,Timişoara).

Rar avem ocazia să aflăm numele lui. Nu din cauza securităţii identitatea-i ţinută la dosar,motivele sunt multiple şi evident mărunte.
Nu e nimic la întâmplare în acest sistem complex; cele şase numere câştigătoare sunt comunicate jucătorului cu câteva minute înainte de ora 14. Până atunci cei din Loterie cunosc variantele şi numerele jucate la agenţiile Loto din ţară. Evident el primeşte un procent din aceea sumă (1%)fiind pionul. Aproximativ 4% se îndreaptă spre bugetul de stat. Până la urmă escrocheria ţine de Statul Român. Restul de bani se împart în diferite procente pentru oamenii din Loteria şi evident apropiaţii lor (cum ar fi Servicile Secrete). Când a fost scandalul cu biletul lui Ogică, o persoană din Servicile Secrete s-a prezentat ca fiind câştigătorul, e chiar hazardul la mijloc ?
Suma pusă-n joc trebuie să fie de fiecare dată extrem de motivantă. Cu cât mai multe zerouri ,cu atât mai multe variante jucate. Banii veniţi de la populaţie sunt folosiţi în diferite scopuri de cei din Loterie.
Cunoscutul Stelian Ogică reprezintă-n idealurile împătimiţilor de noroc o dovadă vie că se poate câştiga potul cel mare .El atrage ca un magnet populaţia. Într-un final are de câştigat o mică parte din premiu,reprezintă un factor motivant pentru împătimiţii de noroc. Cel mai bine vorbeşte campania de strângere de fonduri iniţiată şi susţinută de OTV. Chiar şi cu 22 de numere jucate el a punctat doar cifra 2.
Nu e suspect faptul că Loteria Română a vrut să cumpere 5% din acţiunile televiziunii la Dan Diaconescu?
Cum se explică faptul că a câştigat de nenumărate ori la loto Stelian Ogică?
Eu văd un sistem Caritas reînviat de oamenii din Loterie, cei din interior cunosc sistemul elen. În Grecia toată hoţia a fost demascată, suflanta extrăgea bilele cu ajutorul laserului, logic numerele câştigătoare erau deja cunoscute de un pion. Paradoxal în România se foloseşte aceaş suflantă. Un alt motiv pentru a demonstra că-i o escrocherie nu cred că există.
Bilele introduse-n urnă nu sunt verificate-n prealabil !!
Oare de ce nu se transmite-n direct momentul introducerii lor în urnă?
Nicăieri în lume nu se folosesc suflante de la firma Editec, doar în România e permis aşa ceva. Suflante asemănătoare sunt la diferite tombole,dar nici într-un caz la un joc atât de complex.
Eu aştept cu nerăbdare ancheta celor de la ZIUA , sunt sigur că multe lucruri murdare vor fi scoase la iveală.

vineri, 31 august 2007

Sus la Piatra e “Ţara Tăşuleasa”

La doi kilometri de Castelul Contelui Dracula din pasul Tihuţa e „Ţara Tăşuleasa”, un loc unde schimburile interculturale sunt la mare preţ.Vă întrebaţi desigur cine sunt ei şi cu ce se ocupă. Tăşuleasa Social este organizaţie non-profit condusă de un adevărat voluntar, Alin Ulhmann Uşeriu. Şi-a descoperit această vocaţie-n Germania lângă Cavelerii Ioaniţi.A dorit să împărtăşească din experienţa lui şi voluntarilor români construind: „Pe terenul lu’ bunica, pe care nu era nimica…”o tabără de vacanţă. Ajutat de tineri germani şi români proiectul “Piatra” începea să prindă contur.
Apa vine prin cădere tocmai din vârful Tăşuleasa,muntele care stă martor la toate evenimentele semnate de Alin. Sensibilizaţi de problemele legate de mediu, curentul electric este asigurat de două panouri solare amplasate pe acoperişul bucătărie şi deasupra pavilionului. Proiectele sociale nu s-au oprit aici, în fiecare an în zilele de 27 şi 29 decembrie Alin împarte împreună cu Cavelerii Ioaniţi cadouri pentru copii nevoiaşi. Pachetele oferite de voluntari sunt ca o mângâiere pentru micuţii încercaţi de greutăţi. Luna mai e dedicată plantării de copăcei; aici participă şi copii din Prundul Bârgăului în speranţa de ai sensibiliza pe părinţii care trăiesc de pe urma defrişărilor.Proiectul ecologic e susţinut din 2005 de tineri germani ,dar şi de voluntari din Bistriţa.
La începutul lui octombrie în “Ţara Tăşuleasa” vor fi împăduriri de toamnă, acestea fac parte din proiectul VERDE 003. Iniţiativa se întinde pe trei ani ,fiind cuprinse diferite acţiuni prin care se doreşte conştientizarea şi sensibilizarea autorităţilor.