Străinul din mine

Privirea se-ndrepta spre străinul din mine. Unul plânge altul râde ...ce să mai înţelegi ?
- Cine râde? cine plânge? străinul zâmbeşte temător.
- Suntem cobai la propriul experiment. Şi acuma-mi amintesc conversaţia purtată cu-n tovarăş visător. Spuneam printre multe zâmbete că azi, mâine pun' ăştia capacul si plecăm. Acuma mă-ntreb cine vor fi aceştia? Un lucru-i cert, păşim timizi în lume şi plecăm în fruntea cortegiului.
- Eu mă simt bine-n aschi de oţel şi-n muchi de sticlă.
Intervenţia străinului mă irita şi-ncercam să-i explic că văd totul pufos. Am observat că-i rupt de realitate, de goana asta nebună. Nu cunoştea finalul, un capac şi o sfântă cuvântare.
- Dacă-ncepem o altă viaţă la fel de neagră va fi ?
- Cercul se-nchide străine,dar compasul vieţii mai trasează pentru noi o nouă şansă. Şi-n final privim coroana cu garoafe.
Ipostaza nouă, închis în propriile gânduri, mă deranja. Când văd nihilsmul din mine îl sufoc cu propria neputinţă. Îmi spunea filosoafa de servici prin martie de ce sunt sceptic? Răspund târziu în acelaş spirit filosofic, aş putea fi optimist când cei din jur acoperă valul din mine?
- De ce lumea te desconsideră? Vrea cu toată tăria să fi chemat la treapta inferioară? Lucrurile sunt de prisos când te simţi neputincios ? Când văd neputinţa din mine la ce să mai sper ?
Apropierea lui aducea dezgust.
- Acum un an impulsionam o tovarăşă prăbuşită-n propria boală să spere. Aveam la mâna dreaptă ideea de luptă. În momentul de faţă nici reziduri de speranţă nu mai am. Vineri am participat la un ultim drum. Ca un luptător se-nfăţisa între patru scânduri.
-Când neputinţa te acaparează acţionează-n mod diabolic, te sugrumă? Ce poţi face? unde pleci?
Încercam să evit un răspuns formal. Vedem existenţa din poziţii şi niveluri diferite. Nebunia asta-i ca negrul de sub unghie. Spunem că nu ne aparţine. Nebunul din tine afirmă, pleacă, pleacă din faţa mea. De frica conştientizări arunci neputinţa peste gard.
- Viaţa-i văzută într-un mod simplist? trebuie să tremur la bătaia vântului ? să fug de speranţa pierdută?
- La-ntrebările tale străine există un instrument prin care-ncerci să creezi. Când simţi prăpastia de sub tine totul se pierde. Viaţa nu poate sta-n Sahara din noi, se refugiază într-o lume cu speranţe mai bune.
- Când eşti ochit din din mii de poziţii ce şansă ar mai avea o lume deşartă?
- Dacă din faşă s-a pornit cu-n compromis mergem în pas de defilare la braţ cu el. Toată viaţa noastră-i un compromis. Existenţa fără noi nu ar da naştere decât la monştri decăzuţi. În viaţă totul e codificat-legi nescrise zidite-n noi.
- Gândurile zidite secătuiesc trupul?
- Vorbeşti străine de blestemul naşterii-necunoscutul compromis. Ce şanse mai poţi oferii unui viitor iniţiat când eşti condus de mulţimea gândurilor? Suntem legaţi la ochi, suntem neputincioşi. Susţinem pe baricade libertatea noastră. Îmi aminteşti străine de povestea ceaiului. Cică odată lumea de la curtea craiului era sătulă de ceai amar. Marele crai pentru a mulţumii curtenii adăugă-n butoi zahăr cu pipeta. Morala-i simplă. Zahărul a fost pus în ceai, mulţimea nu poate contesta decizia.