Pe un astru târziu stă omul îngheţat

Deschidea-n zile lunile apuse-n aşteptare.

Deconectare.

Răbdarea-n primă fază părea boală, durere uitată?

Ascundeam în zare privirea. Într-un astru târziu adulmecam viaţa legată-n bucăţi.

Alunecare.

Starea banală-i un moment al incertitudinii. Stăteam în patru priviri. Cu-n ochi chemam ziua venirii.

Meditare-n stări.

Soluţia-i un sens pierdut când obiceiul vine funebru. Nu aveam siguranţa-n buzunarul drept. Panica banală aştepta eliberarea formelor, o mişcare visată-n unghiuri (complotam o zi neuitată). Pauza bătea-n retragere când priveam astrul târziu. Zilele întortocheau momentele unice iar mila necuprinsului timp căuta pasul greşit. Viaţă uitată-n ani?

Suspans.

Trec peste forme definite. Astrul închidea vraja uitării. Cristalul vieţii-n gând trasează formele de mâine.

Pasul adopta răceala omului îngheţat; încerca-n zadar eliberarea. Din timp extrăgea sensul cu o banală călăuză. Trasa limita naţiunii cu-n ochi uitat. Panica chema sprijinul înconjurat, durerea-i în aşteptare?

Mintea-i limpede când erupe-n bucăţi atinse, spunea omul congelat. Răceala-i rezultatul ochiului pierdut.

Strigare-n fenomene tardive

Vine la mine într-o zi un Consilier de Securitate-n Imaginarul Propriu. Se aşeză la o masă plată cu patru pahare cu apă răsuflată. În multe visuri avea nuanţa pierdută a patriei uitată-n idei revoluţionare.

Cunosc stare asta de apăsare,dar într-un final nepăsarea se instalează ca o bere uitată.

Aşteptă viziunea cosmică.
Valul din noi o ultimă speranţă.

Să nu uităm că dama pică-n braţe când ajungi la treapta inferioară. Furăm picioarele la pachet cu coastele, răspundeam în ritm alert convins că viaţa-i scurtă.

I Aberez.

La un ceas de seara alături de un nebun ţes o altă viaţă. Se adăugă-n discuţie ca reţeta naţiei. Nu sorta alergatul când privea eternul vis. Aştepta ziua X, noaptea Y şi-n final vroia ecuaţie-n Z cu Eva.

II Starea meteorică

Dacă stau în zgomot voi fi izgonit. Aşa credeam şi visam momemtul plecării. Când uşa casei va sta-n aşteptare strada meteorică-n gând va mesteca visul pierdut în BeBe. Cod pentru noi. Astrul uitat în soare răspunde cu-n banal mesaj.

Priveam nouă zări.

Cu-n ochi alergam la Eva să-i văd sufletul bogat uitat de naţia ratată. Chemarea-i un braţ, colacul de salvare pentru patria decăzută.

III Fenomenul neputinţei

Gustam uitarea din silă, vroiam să nu pierd gustul amărui al prostiei umane. Din viziune vestică îmi retrăgeam paşii, nordul îmi dezlega gândul propulsat în zări târzii. Şi când strigam ca leii în cuşcă, noi eram atunci copii pierduţi....,mirosuri de iarnă îmbălsămate-n vară aduceau roua uitării lângă nebun. Azi suntem uniţi!!

IV Ultimul val anal

Chem lângă ultimul val un anal în multe viziuni. Decapitat pentru vise măreţe, urât de naţie că nu vede-n priviri semeţe. E-n dimensiuni cu-n aparent vorbitor, tasta poporul pe gură fraze fără sens.Cu priviri reci acoperea copilăria uitată .

V Soluţia reţei

Cu o daltă-n destin să cioplim un astru visat. Să trăim în stihuri utopice cu veri răcoroase şi ierni bogate. Asta vrea naţia uitată pe o stea cu nume de om , Pământ.

Tiranul, o stea la orizont

I

Chemarea-i un pas înainte dacă deschide o speranţă. Vedeam în chimia norilor o stea la orizont. Venea-n ritmuri lăuntrice cu-n ultim val sub braţ. Era sub efuonia primului venit. Cuprins de panică aştept.

II

Meditez.

Mânia-i instrument de vorbire când o lungă conversaţie leagă amintiri lăsate-n aşteptare. Straturile nepriceperii cheamă uitarea când nivelul superior al raţiunii se-mpacă cu inferiorul.

III

Am spulberat o ultimă şansă.

Subtilă-i mila-n mâinile tiranului. Trece pe lângă idealuri când pierde controlul. Ocrotit de neputinţă aşteaptă speranţe spânzurate. Nu vorbesc de frânghie când naţia-i coborâtă-n aşteptare. Fenomenul mistic se vede-n nerozie, credem în gânduri purtate.

IV

Ies din lumea tiranului ca neputinţa-n zi de sărbătoare.

Zi cu doi de zi

Sufocarea-i un fenomen mecanic.Vorbeam în gol cu-n aparent scop. Dacă pajiştea-i verde unde-i murmurul patriei ? Gândul strânge cu gândul mizeria din universul salubru (patria păstrează urmele).
Dacă priveşti golul cu siguranţă captezi informaţie. E-n teorie adevăr(procentual vorbind)? Azi am privit în gol. Seara târziu teoria avea nuanţe de Pisa.
Pe geam necunoscutul intră-n casă, oare încearcă terapia?Un lucru-i cert, naţiunea-i conştientă că-n gol viaţa are sens (femei decăzute,tutun, alcool, aer viciat). Sensul viciului nu-l zăreşti în gol. Formele lui lasă-n urmă cancer şi nuanţe balcanice (un tatuaj suprem în buzunarul stâng).

Acum un an mi-am fixat, buzunarul drept pentru libertate iar stângul e destinat aşteptării.

Vine necunoscutul la mine acum mulţi ani şi-mi spune:

— Dacă-ţi spun că azi, mâine vine o zi cu doi de zi !!! tu ce faci ?

— Arăt patriei că verdele-i culoarea României. Medita pe furiş . O vreme am privit şi eu în gol, vorbeam cu-n aparent gol şi într-un final am simţit chemarea. De ce mă exprim sintetic? răspunsul vine din lumea absurdului. Într-o lume viciată nonsensul şi haosul e soluţia. Chemam necunoscutul când mintea-mi era-nchisă. Şi-i spuneam rar cu vocea ridicată că viciul din noi urlă. Dacă găsesc soluţia un milion (de viciaţi) mă dezaprobă. Se uita la mine cu o faţă banală.

Ajung la concluzia că reţeta-i în buzunarul stâng. Dreptul caută stângul (suflete pereche). Ascult de necunoscut când lumea-i scârbită de mine. Vor să alunge tristeţea. O primesc ca pe un dar. Nu scot o vorbă (orice mişcare-i văzută ca o jignire).

Într-o zi cu soare mov am plecat. Lumea viciului era cu mâna stângă-n buzunarul drept.

Străinul din mine

Privirea se-ndrepta spre străinul din mine. Unul plânge altul râde ...ce să mai înţelegi ?
- Cine râde? cine plânge? străinul zâmbeşte temător.
- Suntem cobai la propriul experiment. Şi acuma-mi amintesc conversaţia purtată cu-n tovarăş visător. Spuneam printre multe zâmbete că azi, mâine pun' ăştia capacul si plecăm. Acuma mă-ntreb cine vor fi aceştia? Un lucru-i cert, păşim timizi în lume şi plecăm în fruntea cortegiului.
- Eu mă simt bine-n aschi de oţel şi-n muchi de sticlă.
Intervenţia străinului mă irita şi-ncercam să-i explic că văd totul pufos. Am observat că-i rupt de realitate, de goana asta nebună. Nu cunoştea finalul, un capac şi o sfântă cuvântare.
- Dacă-ncepem o altă viaţă la fel de neagră va fi ?
- Cercul se-nchide străine,dar compasul vieţii mai trasează pentru noi o nouă şansă. Şi-n final privim coroana cu garoafe.
Ipostaza nouă, închis în propriile gânduri, mă deranja. Când văd nihilsmul din mine îl sufoc cu propria neputinţă. Îmi spunea filosoafa de servici prin martie de ce sunt sceptic? Răspund târziu în acelaş spirit filosofic, aş putea fi optimist când cei din jur acoperă valul din mine?
- De ce lumea te desconsideră? Vrea cu toată tăria să fi chemat la treapta inferioară? Lucrurile sunt de prisos când te simţi neputincios ? Când văd neputinţa din mine la ce să mai sper ?
Apropierea lui aducea dezgust.
- Acum un an impulsionam o tovarăşă prăbuşită-n propria boală să spere. Aveam la mâna dreaptă ideea de luptă. În momentul de faţă nici reziduri de speranţă nu mai am. Vineri am participat la un ultim drum. Ca un luptător se-nfăţisa între patru scânduri.
-Când neputinţa te acaparează acţionează-n mod diabolic, te sugrumă? Ce poţi face? unde pleci?
Încercam să evit un răspuns formal. Vedem existenţa din poziţii şi niveluri diferite. Nebunia asta-i ca negrul de sub unghie. Spunem că nu ne aparţine. Nebunul din tine afirmă, pleacă, pleacă din faţa mea. De frica conştientizări arunci neputinţa peste gard.
- Viaţa-i văzută într-un mod simplist? trebuie să tremur la bătaia vântului ? să fug de speranţa pierdută?
- La-ntrebările tale străine există un instrument prin care-ncerci să creezi. Când simţi prăpastia de sub tine totul se pierde. Viaţa nu poate sta-n Sahara din noi, se refugiază într-o lume cu speranţe mai bune.
- Când eşti ochit din din mii de poziţii ce şansă ar mai avea o lume deşartă?
- Dacă din faşă s-a pornit cu-n compromis mergem în pas de defilare la braţ cu el. Toată viaţa noastră-i un compromis. Existenţa fără noi nu ar da naştere decât la monştri decăzuţi. În viaţă totul e codificat-legi nescrise zidite-n noi.
- Gândurile zidite secătuiesc trupul?
- Vorbeşti străine de blestemul naşterii-necunoscutul compromis. Ce şanse mai poţi oferii unui viitor iniţiat când eşti condus de mulţimea gândurilor? Suntem legaţi la ochi, suntem neputincioşi. Susţinem pe baricade libertatea noastră. Îmi aminteşti străine de povestea ceaiului. Cică odată lumea de la curtea craiului era sătulă de ceai amar. Marele crai pentru a mulţumii curtenii adăugă-n butoi zahăr cu pipeta. Morala-i simplă. Zahărul a fost pus în ceai, mulţimea nu poate contesta decizia.

Alexandra Nechita un talent căzut în plafonare.

Povestea micuţei Picasso poate începe cu: a fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.A ajuns celebră la o vârstă nepotrivită. La 8 ani lansa primul vernisaj la Los Angeles, doi ani mai târziu era considerată un copil minune. Necunonscând capcanele showbiz-ului american a căzut în industria divertismentului. Se punea mare preţ pe calităţile ei şi nici într-un caz pe pânzele ei.
Epoca de aur a Alexandrei Nechita a apus din cauza neglijenţei. Nu şi-a perfecţionat stilul, nu a căutat noi forme de exprimare.
În artă divertismentul, comercialul şi nu-n ultimul rând pânza nu se-mpacă. Scopul unui tablou e să fie admirat şi nu vândut. Când ajungi să faci tablouri pentru vânzare atunci îţi compromiţi opera ,dar şi cariera. Arta făcută pentru vânzare o văd ca pe un soi de prostituţie. Un artist nu trebuie să trăiască din vânzarea tablourilor. În fiecare lucare îţi expui nota personală. Când ajungi să-ţi vinzi pânza nu te mai gândeşti la rezultatul final ci mai degrabă la partea finaciară.
Aş vrea să văd o renaştere a tinerei artiste(cuvântul artist e mult spus). America în acest sens nu poate fi un teren propice pentru dezvoltarea-n artă(divertismentul sapă adânc şi necruţător la propria rădăcină). Franţa era mai aproape de ea în această privinţă.

Ziua Tineretului sărbătorită-n tăcere

După un întâi mai zgomotos şi cu arome electorale naţiunea a revenit la viaţa cotidiană.
Politica cu mici, pâine şi bere constituie-n momentul de faţă o palidă consolare pentru mulţi tineri.
În acest sector există o întreagă tradiţie. Sunt momente cheie când aleşii ies în faţă cu binecunoscutele propuneri(2 mai Ziua Tineretului), practic după 18 ani de tranziţie nu există nici un plan concret prin care se poate ieşi din criză. Tinerii alături de pensionari rămân, în continuare, cea mai defavorizată clasă socială.

Trei probleme sunt ridicate de tineri în momentul de faţă:

1. problema educaţiei în şcoli, licee, universităţi.
2. lipsa unei locuinţe(lipsa unui plan concret în acest sens).
3. şi nu-n ultimul rând INTEGRAREA tinerilor pe piaţa forţei de muncă.

Lista rămâne deschisă....

Un lucru e cert: Tineretul rămâne-n continuare o categorie renegată de actuali politicieni.